Episode
Primul pacient cu carie avea 1 an | Dr. Irina Morariu
De ce îi este frică unui copil de dentist? Și cât din această frică îi aparține, de fapt, și cât vine din felul în care noi, ca adulți, vorbim despre această experiență?
În acest episod din Creștem Mari, Ramona Păuleanu stă de vorbă cu Dr. Irina Morariu, medic stomatolog pediatru în cadrul clinicii Luminos, despre primele vizite la stomatolog, prevenție și despre obiceiurile care modelează relația unui copil cu sănătatea orală pentru mulți ani.
Aflăm de ce prima consultație ar trebui să aibă loc odată cu apariția primului dinte, înainte să existe durere sau carii, cum îi putem pregăti pe cei mici fără să le transmitem propriile temeri și de ce multe dintre convingerile pe care le avem despre îngrijirea dinților copiilor sunt, de fapt, mituri.
În acest episod discutăm despre:
• cum le putem transmite copiilor frica de dentist fără să ne dăm seama;
• ce cuvinte și formulări este bine să evităm înaintea unei consultații;
• de ce dinții de lapte sunt esențiali, chiar dacă vor fi înlocuiți;
• cum alegem pasta de dinți potrivită și ce rol are fluorul;
• ce facem atunci când copilul refuză să se spele pe dinți;
• alimentele și obiceiurile care favorizează apariția cariilor;
• când sunt recomandate sigilările și primul consult ortodontic;
• când este necesară inhalosedarea și în ce situații se ajunge la anestezie generală;
• ce trebuie făcut imediat dacă un dinte permanent este fracturat sau este pierdut în urma unui traumatism.
O conversație practică, bazată pe dovezi și plină de informații pe care orice părinte și-ar fi dorit să le afle mai devreme. Pentru că, de cele mai multe ori, prevenția începe cu ceea ce știm noi.
💬 Tu cum îți pregătești copilul înainte de o vizită la stomatolog? Spune-ne în comentarii experiența ta sau întrebările pe care le ai.
Acest episod a fost realizat în parteneriat cu Clinica Luminos.
About the guests
Irina Morariu
Dr. Irina Morariu
Că noi le inoculăm frica. Curaj pentru ce? Deja dacă ai folosit frică, a, deci poate să fie frică, copiii sunt foarte receptivi. Asta foloseam și eu până de curând, ca să fiu sinceră, și mi-am dat seama că e o greșeală. Pentru dinți e mai bine să mănânce o ciocolată odată decât o bucățică de ciocolată la două ori. Până la durere există alte lucruri cu care trebuie să se obișnuiască. Cât de mic a fost cel mai mic pacient cu o carie pe care l-ați văzut? Un an și cinci luni, șase luni. Dar dacă mai așteptăm puțin și o să mai crească, n-o să rezolvăm mai ușor cariasta care ele nu așteaptă?
